Știrea lunii
Ziua mândriei naționale
Românii de pretutindeni sărbătoresc pe 1 Decembrie Ziua Națională a României, cel mai important moment din istoria românilor. În urmă cu 103 ani, la 1918, la Alba Iulia a avut loc Marea Adunare ce a votat unirea Transilvaniei cu România, și a consfințit ceea ce acum numim România Mare.
Ziua Națională a României,1 decembrie,a fost marcată printr-un ceremonial care s-a desfășurat în fața Monumentului Eroilor din Alexandria.
Evenimentul a debutat cu intonarea imnului național.Au participat oficialități ale județului,subprefecții de Teleorman,Gabriel Nădrag și Florin Tabărana,primarul municipiului Alexandria,Victor Drăgușin,cei doi viceprimari,Augustin Ioan și Ionela Ene,vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman,Adrian Florescu,parlamentarii de Teleorman,Dănuț Cristescu,Eugen Pîrvulescu,Maria Stoian,Paul Stancu și Ică Calotă,reprezentanți ai Consiliului local Alexandria și ai Consiliului Județean Teleorman,ai Garnizoanei Alexandria,ai veteranilor de război,dar și cetățeni ai municipiului Alexandria.Festivitatea a fost încheiată cu depunerea de coroane la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial.
De asemenea,Primăria Municipiului Alexandria a oferit de 1 decembrie 1000 de stegulețe cu tricolorul României elevilor din unitățile de învățământ primar, printre care și școala noastră.
S-a dorit ca Ziua Națională a României să nu treacă nemarcată în rândul elevilor din Alexandria, astfel le-a fost oferit câte un steguleț cu tricolorul României cu mesajul ”Primăria Municipiului Alexandria vă transmite⟨⟨LA MULȚI ANI,COPII!⟩⟩,cu ocazia Zilei Naționale a României!”
Cobârlie Roxana Maria,
Clasa a VI-a A
Primii pași în programare
În perioada 5-7 octombrie 2021 elevii clasei a VI-a A și I A, de la Școala Gimnaziala „Mihai Eminescu”, Alexandria, România, s-au reunit într-o sală de clasă virtuală în cadrul proiectului local „Matematică și Scratch”, sub indrumarea PIP Voicu Popescu Corina, în cadrul evenimentului european „Meet and Code”, găzduit de Asociația Techsoup.
Acest lucru a fost posibil datorita faptului ca elevii clasei a VI-a au lucrat timp de trei ani in cadrul Proiectului Erasmus+ "Schools Coding,Robots Meeting" si iata ca acum a sosit vremea ca ei sa impartaseasca micutilor colegi de clasa I ceea ce au invatat.In primele zile, elevii clasei a VI-a au fost formatorii celor mici, ajutându-i să-și facă un cont Scratch și să înțeleagă elementele de bază ale codării. După ce micutii elevi și-au făcut un cont Scratch, li s-a arătat un simplu joc Scratch matematic, care implică adunări și scăderi simple și cum acestea se pot realiza. După ce micii programatori au înțeles cum funcționează Scratch-ul și cum să facă un proiect simplu, fiecare dintre ei au fost puși în grupuri și le-a fost repartizată o cameră specială, folosind funcția Google Meet Breakout Room.
După trei zile de activități și jocuri, ei au arătat ceea ce siguri au reusit sa faca, pentru ca toată lumea să vadă rezultatele unei activitati frumoase.
Elevii clasei I s-au bucurat foarte mult de timpul petrecut alături de mentorii lor programatori din clasa a VI-a; le-ar plăcea să se întâlnească din nou cu ei!
Bogdan Paunică, cls a VI-a A
Un mesaj venit dintr-o inimĂ plinĂ de pasiune
Cine sunt eu? Sunt o elevă pasionată de scoală,de activitati extracurriculare,de tot ceea ce înseamnă cunoastere. Mă numesc Ana și sunt elevă în clasa a VII-a. Pasiunea mea pentru tot ce înseamna scoala,dar mai ales pentru limba franceza, a fost într-o zi întreruptă de ceea ce unii numesc scoala online, dar pe care eu nu o pot numi scoala. ...încă.
Asa ca,într-o buna zi,satula de schimbarile cu care generatia mea se confrunta,am decis sa trimit cateva ganduri dintr o inima sincera,acolo unde am crezut de cuviinta: Domnului presedinte Klaus Johannis.
Eu sunt o eleva foarte pasionata de limba franceza. O invat din pasiune, fiind un lucru valoros prin care eu traiesc in orice moment. Mi-amdorit sa-mi exprim parerea in legatura cu planurile cadru pentru a doua limba straina predata in scolile si liceele din Romania in special limba franceza, acestea fiind in curs de modificare si aprobare. De ce am ales sa fac acest lucru? Pentru ca o limba straina are o importanta deosebita in parcursul dezvoltării oricărui elev.Asa ca, propunerea de diminuare a numarului de ore alocate limbii franceze in ciclul gimnazial, a fost momentul în care mi-am dat seama că viitorul meu si al multor persoane si generatii poate fi schimbat și nu în bine.
Iată câteva rânduri adresate D-lui Presedinte:
"Numele meu este Dragu Anamaria, sunt elevă în clasa a VII a la Școala Gimnazială Mihai Eminescu din Alexandria.
Vreau ca în câteva rânduri să îmi exprim părerea dar sa va precizez si anumite lucruri care au început să ne îngrijoreze atât pe noi,elevii cât și pe profesorii noștri,mai ales pe profesorii de limbi străine,lucruri care privesc decizii,probleme sau hotărâri care încă sunt în curs de desfășurare,de acceptare,lucruri care trebuiesc evaluate,legate de planurile de cadru pentru limbile străine predate in școlile și liceele din România.
As dori să încep prin a vă spune că eu sunt o eleva foarte implicata în școală, prin proiecte,concursuri și olimpiade,dar totusi sunt interesata și de anumite decizii luate la nivel local sau național,care in primul rând mă afectează pe mine, mai mult îmi afectează viitorul.
Din an în an mai mult,alegerile,dorințele și așteptările mele pentru viitor sunt din ce în ce mai mari. Fiecare an care trece mă apropie mai mult de viitor. Iar eu sunt hotărâtă,în mare parte,încă de acum la ceea ce îmi doresc de la viitorul meu. Probabil că odată cu timpul anumite lucruri se schimbă în țara noastră,dar ideea de a diminua o limbă străină este un lucru care pentru mulți va însemna un viitor diminuat.
In planurile de cadru luate în calcul, fie se precizează că din cele două ore de a doua limbă predată,în special limba franceza, să se realizeze scoaterea unei ore astfel încât să rămână decât o oră pe săptămână, fie se precizeaza ca a doua limbă predata în școli și licee să fie diminuată de tot din Instituțiile de învățământ. O limbă străină este foarte importanta și clar nu se poate învăța dintr-o singură oră pe săptămână. Așa nu se pot face performanțe,în felul acesta,prin atât de puțină materie predată elevii rând pe rând se vor îndrepta spre alte profile.
Limbile străine vor fi lăsate în urmă. Profilele de bilingv, probabil că nu vor mai exista,nici clasele pentru o limbă străină intensiv,din simplul fapt că nimeni nu va mai avea vreun fel de interes cu o singură oră de limbi străine pe săptămână.
Viitorul tinerilor și al acelor care peste câțiva ani își vor începe cariera,care va fi?
Pe de altă parte în ceea ce privește decizia de a se scoate a doua limbă definitiv din școli și licee...dacă o limbă nu s-ar mai preda,dacă doar o oră pe săptămână ar fi,profesorii ce vor face?
Noi,împreună ne unim pentru a face cunoscută adevărata valoare a prezenței limbilor străine în școli,licee si mai presus de toate,în inimi!
Sper ca ne intelegeti si ca veti lua aminte la aceste cuvinte. Va rugam mult sa nu mai existe vreodata ingrijorari si ca aceasta propunere sa se incheie tinandu-se cont si de parerile si dorintele noastre. Multumim!
Cu mare drag si respect,
Dragu Anamaria"
Spre surprinderea si marea mea bucurie,nu dupa mult timp,raspunsul a venit prompt,din partea Ministerului Educatiei Si Cercetarii, confirmându-mi faptul ca problemele noastre, ale elevilor, nu sunt deloc neglijate si asigurându-mă ca punctul meu de vedere va fi analizat de o comisie din cadrul ministerului spre realizarea anumitor modificari asupra planurilor-cadru.
Crăciunul- sărbătoare prețuită de români
În țara noastră, sărbătorile de iarnă încep, în mod tradițional, odată cu postul Crăciunului și țin până la Sfântul Ioan. Este o perioada bogată în obiceiuri, diferite de la o zona la alta, de la o comunitate la alta. Reperele cele mai importante ale sărbătorilor de iarnă sunt : postul Crăciunului (15 noiembrie-24 decembrie), Moș Nicolae (6 decembrie), Ignatul (20 decembrie), Ajunul Crăciunului (24 decembrie), Craciunul(25 decembrie), Anul Nou(1 ianuarie), Boboteaza(6 ianuarie) și Sfântul Ioan(7 ianuarie).
Repetițiile pentru colindat se fac de la începutul postului până la Sfântul Nicolae sau chiar cu câteva zile înainte de Crăciun. Copiii folosesc clopoței, bețe, bice, iar zgomotul făcut de tot acest arsenal este menit sa alunge forțele malefice. Același rol îl au și jocurile cu măști : Capra, Ursul sau Calutii. Copiii merg cu Steaua(colindul) până pe 24 decembrie, obicei întâlnit la toate popoarele creștine, amintind de steaua care a vestit Nașterea lui Iisus și care i-a călăuzit pe cei trei magi spre Betleem. Uneori, copiii colindă cu Vicleimul, teatru popular care reprezinta scene de la Nașterea lui Iisus. Astăzi, colinda are funcție de urare și de vestire a Nașterii lui Iisus.
Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun este una dintre cele mai frumoase tradiții. La sfârșitul secolului al XIX-lea, pomul de Crăciun era împodobit mai cu seamă la oraș. Abia după Primul Război Mondial acest obicei se generalizează. În zilele noastre, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atât în mediul rural, cât și în cel urban. Mai mult decât atât, acest obicei a fost preluat pe toate continentele, indiferent de apartenența religioasă a comunităților respective. În mod tradițional, bradul se împodobește în ajunul Crăciunului și se păstrează în casă până la Bobotează pentru a adduce belșug.
In ziua de Craciun toate grijile ar trebui sa se risipeasca pentru ca fiecare dintre noi să ne putem bucura așa cum se cuvine de această sărbătoare sfântă.
Diana Dragomir, V A
foto-Internet
1 decembrie
1 Decembrie, pentru noi, poporul român, înseamnă: fericire, bucurie, toate sentimentele care pot exprima mândria față de țara noastră. O țară care, în timp, a trecut prin multe dar, toată durerea si toată suferința dispar atunci cand, de 1 Decembrie, românii se aduna în fața televizorului, sau merg la fața locului si urmăresc, cu mâna pe inimă și cu lacrimi în ochi, „Parada de 1 Decembrie”.
Ce semnificație are 1 Decembrie?
Poate unii oameni se intreabă: “De ce această zi?”, pentru că la data de 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, a avut loc “Marea Unire” a Bucovinei, Basarabiei si Transilvaniei cu Regatul României, înfăptuită sub conducerea regelui Ferdinand de Hohenzollern.
Intr-adevăr, unirea acestora s-a înfăptuit pentru prima data în anul 1600, de către Mihai Viteazul, dar a durat doar pana in anul 1601.
Cum sărbătorim 1 Decembrie?
De obicei, în fiecare an, noi, ca popor, sărbătorim 1 Decembrie prin așa-zisa ”Paradă de 1 Decembrie” sau mai pe scurt, sărbătorim această zi prin participarea, la paradă militară. Am spus de obicei pentru că, anul acesta, pandemia de Covid-19 ne-a luat bucuria de a participa la paradă. Sunt convins ca majoritatea dintre noi speram ca aceasta zi speciala pentru poporul Român, sa fie ca un pansament pus peste rănile provocate de virusul SARS COV2. Dar vestea că parada se va ține fără spectatori a căzut ca un fulger peste românii din toată țara. Da,parada s-a ținut, dar nu în mod tradițional , nu a fost ca în alți ani, când soldații români mărșăluiau prin jurul Arcului de Triumf, iar avioanele de luptă survolau cerul si despicau norii în mai mlute bucățele.
Pentru mine, pui de român, faptul ca ziua de 1 Decembrie nu a mai putut fi sărbatorită si cinstită așa cum se cuvine mi-a lăsat un gust amar, dar am rămas cu speranța în suflet că, la anul care vine voi fi, cu sigurantă, prezent la Arcul de Triumf pe data de 1 Decembrie!
Ioniță Liviu, VII-B
STIU SĂ RECUNOSC O ȘTIRE FALSĂ?
Pandemia globală cauzată de noul coronavirus a dus la o exacerbare a fenomenului știrilor false, cu efecte îngrijorătoare asupra tuturor, însă cu precădere asupra copiilor și tinerilor care riscă să fie supraexpuși la informații ce pot deveni o sursă de stres pentru ei.
O consultare națională realizată de Organizatia Salvați Copiii în rândul copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani, a relevant faptul că, în contextul actual al COVID-19:
Având în vedere utilizarea crescută a rețelelor sociale și a Internetului de către copii, dar și de către părinți în perioada actuală, proliferarea știrilor false și efectele nocive precum dezinformarea sau nerespectarea regulilor de distanțare pe care acestea le pot avea, este esențial să fim conștienți de acest fenomen și să știm să-l identificăm.
Pentru a contribui la o informare corectă și pentru a combate fenomenul știrilor false, Organizația Salvați Copiii vine în întâmpinarea părinților și copiilor oferind consiliere specializată, recomandări și o serie de webinarii dedicate.
Ce sunt știrile false?
Știrile false sunt articole sau texte însoțite de imagini sau clipuri video, ce au scopul deliberat de a dezinforma și prezenta faptele într-un mod deformat.
Scopul știrilor false poate fi încadrat, de cele mai multe ori, în două categorii care se intersectează:
• Profit financiar – prin atragerea cât mai multor vizualizări sau cerând bani direct utilizatorilor justificând urgența, pericolul, autoritatea, etc.
• Influențarea socială – prin încercarea de a obține schimbări la nivel social sau politic prin accentuarea perspectivei de tipul „noi vs ei”.
Știrile false sunt diseminate de cele mai multe ori prin intermediul Internetului și al rețelelor sociale, însă uneori pot apărea și în mass-media clasică (TV, radio, ziare etc.)
Cum poți verifica dacă o știre sau un conținut online este fals?
• Verifică titlul și textul – Dă sentințe? E senzaționalist? Dacă răspunsul e da, atunci ar fi util să căutăm modul în care este prezentată știrea pe alte site-uri sau canale.
• Verifică sursa – Sunt autorul articolului și organizația din care face parte ușor de identificat? Sunt aceștia jurnaliști consacrați sau instituții de presă acreditate?
• Verifică perspectivele – Sunt prezentate toate punctele de vedere implicate? O știre reală va fi imparțială și va încerca să prezinte viziunile tuturor părților implicate într-o situație.
• Verifică opiniile – Își dă autorul cu părerea? Jurnaliștii și autorii de știri nu îți vor exprima părerea personală despre o situație. Dacă articolul devine subiectiv, atunci este bine să reținem că informațiile prezentate sunt mai degrabă o opinie, decât o știre.
• Verifică citarea – Există citatul sau declarația originală în altă sursă? Verifică dacă este parțial, extras din context sau complet. Știrile reale citează alte agenții de presă consacrate, site-uri oficiale, entități cu experiență sau reprezentanți desemnați ai autorităților.
• Studiază asocierea pozelor sau imaginilor cu textul. Reprezintă pozele acțiunea descrisă în text? Imaginile folosite ar trebui să aibă legătură directă cu informațiile din text. Poți verifica dacă poza mai apare undeva încărcând imaginea aici
• Verifică data – Apare data? Este de actualitate? O informație relevantă în 2018 poate avea o altă interpretare în 2020.
Recomandări pentru elevi:
• Învață semnele care denotă că o știre este falsă! Dacă știrea este senzațională, categorica sau stârnește emoții de teamă, dezgust sau furie sunt șanse mari să fie o știre falsă.
• Fii sceptic cu privire la sursele de știri. Dacă sună prea bine sau prea rău să fie adevărat, este bine să pui la îndoială ceea ce citești sau vezi pe internet.
• Apelează cu încredere la apropiați. Dacă nu ești sigur de ceva ce ai văzut sau citit online, apelează cu încredere la părinți sau profesori. Dacă subiectul e unul pe care ei poate nu îl știu, caută informația în surse oficiale de încredere.
• Gândește-te înainte să dai „Share”! Răspândirea unei informații false poate avea consecințe negative asupra altora, așa că nu răspândi o informație dacă nu ești sigur.
• Verifică cu specialiștii. Apelează cu încredere la prietenii de la Ora de Net dacă vrei să verifici dacă o știre e adevărată sau falsă.
Păunică Ana Renata- V A
Sărbătorim Francofonia prin muzică și dans
Anual, pe 20 martie, 75 de țări membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) celebrează Ziua Internațională a Francofoniei prin diverse manifestări culturale, încă din anul 1998.
În 2020, se celebrează cea de-a 50-a aniversare de la crearea Francofoniei instituționale, iar OIF a invitat țările membre să participe și să organizeze „Grande Flashmob de la Francofonie”. Această mare mobilizare coregrafică, de tip flash-mob, se adresează întregii comunități de elevi din cele 23 de țări membre și observatori din Europa Centrală și de Est care doresc să-și afirme interesul pentru La Francophonie și învățarea limbii franceze.
Pentru a face acest lucru, a fost realizată o coregrafie pe piesa „Alors on danse” ("So We Dance") a artistului belgian Stromae, pe care a încredințat-o dansatoarei Souleymane Sanogo, amestecând dansuri moderne și de stradă, inspirații africane și mișcări de dans din Balcanii tradiționali. Descoperă coregrafia aici: FlashMob du 20mars 2020
Elevii Scolii Gimnaziale,,Mihai Eminescu”, coordonați de doamna profesoară Cristea Narcisa, dornici să participe și în acest an, au început pregătirile pentru acest dans încă din luna ianuarie. Cei 100 de elevi participanți la flash-mob au repetat săptămânal pentru ca sincronizarea si mișcările să fie bine realizate.
De asemenea, elevii și-au pregătit și costume pe măsura evenimentului format dintr-un tricou pe care sunt imprimate diverse imagini, mesaje, desene specifice evenimentului, pantaloni negri si o panglică roșie pentru a pune in evidență si a da o culoare aparte elevilor școlii noastre.
Elevii școlii noastre au participat în fiecare zi la repetiții, acest dans apropiindu-i și făcându-i să comunice mai mult între ei pentru că s-a creat o legătură afectivă care i-a stimulat să își dorească să fie cei mai buni, să fie o echipă.
Ne-am implicat cu multă plăcere în acest proiect, un bun prilej de colaborare profesor-elev, cu scopul promovării studiului limbii franceze în județul nostru. De ce spun județul sau orașul nostru? Pentru că noi participam împreună cu alți elevi ai liceelor si școlilor din Alexandria la acest flash-mob și acesta trebuia sa fie prezentat pe bulevardul central al Municipiului Alexandria.
Întreaga activitate la nivelul județului a fost coordonată de doamna inspector Angela Lăpădatu care, împreună cu doamnele profesoare de Limba Franceza din județ , și implicit cu doamna noastră profesoară de Limba Franceză, au pus mult suflet în organizarea dansului implicând un număr mare de copii.
Dar iată că pandemia de COVID-19 ne-a obligat să găsim o altă modalitate de prezentare. În așteptarea marelui Flashmob al La Francophonie, am repetat acasă, ne-am filmat și am împărtășit cu ceilalți prin postarea videoclipului pe rețelele de socializare, cu hashtag-urile # 𝐚𝐥𝐨𝐫𝐬𝐨𝐧𝐝𝐚𝐧𝐬𝐞𝐜𝐡𝐞𝐳𝐬𝐨𝐢 și # 𝐅𝐥𝐚𝐬𝐡𝐦𝐨𝐛𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐨𝐩𝐡𝐨𝐧𝐢𝐞.
În acest mod ne petrecem timpul util și facem și mișcare. Sperăm ca filmuletul de pe paginile noastre de socializare să facă ziua mai frumoasă fiecăruia care îl vede.
Mulțumim elevilor si cadrelor didactice care au participat la această activitate pentru implicarea si efortul pe care l-au depus .
Dragu Anamaria- VI A, Andreea Popescu- V A
ALERTĂ MAXIMĂ
COVID-19, virusul care a îngrozit toată planeta. Apărut în China, în localitatea Wuhan, sub forma unei gripe complexe, s-a răspândit cu repeziciune și spre alte țări, cele mai afectate fiind: Italia, Spania, Germania, Franța, Coreea de Sud și altele.
Simptomele acestui virus sunt de natură respiratorie, cu febră, dureri musculare și se localizează la nivelul laringelui. Toate persoanele care îl contactează transmit destul de repede virusul și celor cu care intră în contact. Are perioadă de incubație în jur de 14 zile, iar cele mai afectate persoane sunt cele cu vârsta peste 65 de ani.
Adus în țara noastră de către persoane venite din țările în care virusul domină, ajunge să infecteze o parte din populația României. Autoritățile sunt în alertă maximă pentru prevenirea și tratarea acestuia și de aceea informează populația care sunt măsurile de prevenire a îmbolnăvirii.
Acestea sunt:
· Spălatul des pe mâini cu săpun;
· Folosirea gelului antibacterian pe bază de alcool;
· Evitarea contactului cu oamenii care suferă de infecții respiratorii;
· Acoperirea nasului și a gurii atunci când tușim;
· Curațarea suprafețelor cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
· Folosirea măștii de protecție;
· A nu lua medicamente antivirale sau antibiotice fără prescripția medicului;
· Apelarea 112 dacă avem febră sau tuse și am intrat în contact cu persoane venite din străinătate.
Unul dintre specialiștii epidemiologi este domnul profesor doctor Streinu Cercel Adrian, care a fost întrebat cum putem preveni îmbolnăvirea cu COVID-19. Dumnealui a răspuns că este necesară evitarea contactelor cu orice tip de persoane mai ales cele ce vin din alte țări. Epidemia de COVID-19 a declanșat pandemia globală, întrucât a cuprins toate țările lumii. S-a trecut la măsura de autoizolare a persoanelor care vin din țări afectate de Coronavirus.
În orașul în care eu locuiesc, în Alexandria, Primăria municipiului a luat următoarele măsuri pentru protejarea populației cu Coronavirus, după cum urmează:
· Au spălat și dezinfectat căile publice dintre blocuri ;
· Au dezinfectat străzile din oraș;
· Au stropit și dezinfectat Parcul Pădurea Vedea ;
· Au dezinfectat piața centrală a orașului, precum și locurile de joacă;
· Au efectuat dezinfecția tuturor unităților de învățământ, precum și a mijloacelor de transport în comun;
· Au alocat sumele necesare dotării unităților de învățământ cu dozatoare de săpun și gel antibacterian, cu uscătoare de mâini și dispencere de hârtie, la toate grupurile sanitare;
· În mijloacele de transport în comun s-au luat măsuri suplimentare prin dotarea cu dozatoare cu gel antibacterian.
Stând de vorbă cu colegul meu Bogdan, l-am auzit spunând că este de acord cu măsurile luate, colega mea Maria spune că trebuie să respectăm regulile ce ni se impun, iar Radu spune că este o autoizolare benefică pentru că numai așa, peste o perioadă de timp ne vom întâlni la școală sănătoși.
Suntem obligați să respectăm regulile impuse pentru că doar așa avem șansa de a nu ne îmbolnăvi.
Cobârlie Roxana, IV A
Interviul ediției
Suntem Teodora Groseanu și Liviu Ioniță , membri ai clubului de jurnalism al școlii, din cadrul proiectului ERASMUS + YOUNG JOURNALIST OF TODAY -RESPONSABLE DIGITAL CITIZENS OF TOMORROW , și deschidem rubrica ziarului școlii noastre , Interviul ediției , cu o prezență importantă de la nivelul ȘCOLII GIMNAZIALE MIHAI EMINESCU-ALEXANDRIA, domnul director-profesor DONCEA BOGDAN ALIN.
Bună ziua, domnule director și vă mulțumim pentru timpul acordat. Ne dorim ca pe parcursul întâlnirii să creăm o punte de legătură între dumneavoastră și cititorii ziarului școlii noastre .
TEO: Pentru început, am dori să știm exact, ce înseamnă pentru dumneavoastră să conduci o școală ?
DIRECTOR: Bună ziua, copii ! Pentru mine, să fii director de școală înseamnă responsabilitate și în același timp în sarcina unui director intră obligația de a face o schimbare în viața elevilor, în sensul că elevii trebuie să înțeleagă că au drepturi și obligații. Elevii ar trebui să înțeleagă că numai învățând pot reuși în viață și încercarea de a lua note mari nu va fi altceva decât o satisfacție atât a lor, cât și a școlii. Ca director de școală consider că pentru noi toți, copii, părinți, profesori, este important faptul că rezultatele noastre trebuie să fie pe an ce trece mai bune, pentru ca viitorul școlii să fie unul din ce în ce mai bun.
Este dificil să fii director de școală, mai ales că vorbim despre o unitate de învățământ cu o populație școlară diversă, cu elevi cu situații familiale deosebite?
Aș putea spune că nu este dificil să conduci o școală, deși, în general, lucrul acesta pare a fi ușor de realizat. Dificultatea apare în momentul în care educația este precară, elevii dovedind dezinteres sau neavând sprijinul familiei. Personal, nu mă confrunt cu această situație deoarece școala noastră are parte de niște elevi care sunt educați, care vin aici să învețe și care își doresc să fie din ce în ce mai buni. Prin urmare, nu-mi este greu să conduc aceasta școală.
TEO: Care este cea mai frumoasă experiență pe care ați trăit-o în această școală ?
De unde vine bucuria unui director de școală ?
DIRECTOR : O întâmplare frumoasă ...? Când am venit în primul an în această școală , am fost întâmpinat de un elev care a intrat în mine și care era foarte dezorientat pentru că alerga pe hol și nu știa ce i se întâmplă. La trei -patru zile după începerea anului școlar , au venit în birou doi băieți , cred că de la clasa a II-a , și-au zis : Bună ziua , domnule director! Am vrut să vă salutăm . M-a bucurat inițiativa lor, pentru că de obicei sunt privit puțin cu circumspecție .
Bucuria unui director de școală vine din rezultatele elevilor, din faptul că progresul copiilor este vizibil de la an la an .
LIVIU : Cum erați în perioada în care aveați aceeași vârstă că a noastră?
Eram ca și voi, copii! Adică și noi ne jucam , alergam prin curtea școlii, făceam glume între colegi , pândeam pe la uși să vedem dacă vine dirigul sau profa...Copii am fost si noi ,dar am știut să respectăm anumite reguli pe care școala și le dorea. Chiar dacă acum aveți impresia ca noi suntem foarte rigizi, vă spun că vă înțeleg foarte bine deoarece am avut vârsta voastră când m-am comportat firesc pentru un copil.
TEO: Cum credeți că vă percep elevii ?
DIRECTOR : Aici vreau să răspundeți voi ...
TEO: Consider că sunteți o persoană responsabilă, care se îngrijește de nevoile noastre și răspunde cu promptitudine atunci când vă cerem ajutorul.
DIRECTOR :Din punctul meu de vedere, nu mă percep prea bine. Am văzut că le este puțin teamă de mine ; eu sper să fie respect .
LIVIU : Cum credeți că ar trebui să participe elevii pentru continuarea dezvoltării școlii ?
Elevii ar trebui să se implice mai mult în toate activitățile școlii, astfel să-și demonstreze pasiunile, calitățile și abilitățile. Prin urmare, vă sfătuiesc să puneți în practică ideile voastre privind activitățile extrașcolare . Consider că implicarea voastră ar aduce mai mult beneficiu școlii, reușind astfel prin implicarea voastră, să-i atrageți pe colegii voștri cât și pe alți copii care ar avea ocazia să vadă că școală noastră este un loc plăcut, în care elevii se simt bine. Si atunci toate aceste acțiuni ale voastre vor avea un impact atât pe termen scurt și mediu, cât și pe termen lung asupra dezvoltării noastre instituționale.
TEO: Dacă ar fi să vă caracterizați în doar trei cuvinte , care ar fi acelea ?
DIRECTOR : Seriozitate , flexibilitate și perseverență.
LIVIU : Cum vedeți viitorul școlii noastre ?
DIRECTOR: În 2017/2018 erau în școală 546 de copii. În anul școlar 2019/2020 am plecat cu 615 copii. Cred că viitorul școlii noastre este așa cum mi l-am dorit eu, încă de când am venit în această școală și anume, ca școala noastră să fie și cantitativ și calitativ mai mare ; așa văd eu viitorul școlii noastre.
TEO :Pentru întreaga dumneavoastră carieră, ne puteți spune un motto după care vă ghidați ?
DIRECTOR :Să nu renunți niciodată !
LIVIU : Pentru că 15 ianuarie reprezintă o dată importantă pentru colectivitatea noastă, ne puteți spune cum va fi marcată această zi la nivelul școlii noastre ?
DIRECTOR: În primul rând, am făcut un program special, dedicat acestei zile, program care începe la ora 10.00. Avem invitați atât copii, cât și cadre didactice de la grădinițe, școli generale și licee. Nu ascundem faptul că, ne interesează și prezența copiilor preșcolari pentru a vedea și pentru a opta pentru școala noastră în anul școlar următor, cât și în următorii ani școlari. Programul va începe, la ora 10.00, prin vizitarea școlii, a atelierelor care se vor desfășura la nivelul școlii. De la ora 11.30 vom prezenta un spectacol în sala de festivități a școlii. Vor participa oficialitățile orașului, invitați din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Teleorman, cadrele didactice ale școlii noastre care vor putea asista la momentele artistice pregătite de elevii noștri talentați.
TEO: La finalul acestui interviu ne-ar plăcea să ne oferiți un sfat atât nouă elevilor, cât și colegilor dumneavoastră .
DIRECTOR : Să facem totul cu drag !
LIVIU : Vă mulțumim pentru timpul acordat și ne dorim o colaborare viitoare care să ne ajute în parcursul nostru școlar .
“Vreme trece,Vreme Vine”
ZIUA ȘCOLII“MIHAI EMINESCU” ALEXANDRIA
Mihai Eminescu este poetul național al poporului român. Prin prisma acestui fapt, școala noastră a preluat numele său în semn de admirație și respect.
Ziua de 15 ianuarie simbolizează momentul în care s-a născut Luceafărul poeziei românești, fiind un prilej de bucurie pentru cei care trec zilnic pragul Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, al cărui nume îl poartă și instituția noastră care sărbătorește Ziua școlii. Anul acesta se împlinesc 123 de ani de la înființarea școlii și ,cu această ocazie, s-au organizat numeroase manifestări susținute de elevi, de la clasele mici până la cele de clasa a VIII-a.
Cu această ocazie au fost organizate miercuri, 15 ianuarie 2020, o serie de workshopuri cu tematici diverse. Printre ele s-au numărat cele în cadrul cărora au fost diseminate cunoștințele și experiențele dobândite de elevii școlii în cele două proiecte Erasmus + : “Școala mea, școala viitorului” -atelier de robotică aplicată pentru copii și ( P.I.P. Ciofalcă Mihaela, P.I.P. Voicu-Popescu Corina, Prof. Groseanu-Lungu Gina) și “Visele pot deveni realitate”( Prof. Cristea Narcisa, Prof. Gușă Georgiana, Prof. Carabașu Manuela). Pe lângă acestea, au mai fost organizate următoarele ateliere: “Eminescu și Științele” (Prof. Dănilă Daniela, Prof. Trăilă Cornelia, Prof. Rînescu Elena, Prof. Marius-Pop Iuliana), “Fantezia creatoare din opera poetului nepereche al literaturii române”( P.I.P Mincu Cristina și P.I.P Dumitrașcu Florina), “Somnoroase păsărele” ( P.I.P. Neagu Violeta și P.I.P. Antoniu-Mărișoiu Violeta), “Mihai Eminescu – prin ochi de copil” ( P.I.P Ivan Aurelia și P.I.P Albu Violeta
În această zi de sărbătoare părinți, profesori și invitați de onoare au participat la un spectacol organizat la sala de festivități. Evenimentul a început cu cuvântul de deschidere al domnului director, Doncea Bogdan, și a continuat cu prezentarea invitaților, reprezentanți ai administrației locale, parteneri educaționali, colaboratori. Domnul vice-primar Augustin Ioan și doamna Inspector General Adjunct Iuliana Stancu au spus ca sunt mândri de realizările școlii, au felicitat cadrele didactice și elevii pentru implicare .
Spectacolul a cuprins momente de recitare de poezii, cântece și dansuri populare, dans de societate, interpretate de elevii școlii sub atenta coordonare a cadrelor didactice ale acestei instituții. În încheierea acestei zile de sărbătoare s-a cântat imnul școlii ,,Eminescu suntem noi”.
În ceea ce privește calitatea spectacolului și a prestației elevilor pe scenă, domnul director , Doncea Bogdan, remarcă diversitatea momentelor, talentul elevilor, implicarea deosebită a acestora în viața școlii și în evenimentele organizate, îi felicită și-i încurajează să fie mândri că sunt elevi ai acestei școli.
Carabasu Miruna , Dragu Ana Maria ( VI A)
Festivalul de colinde 2019
20/12/2019Colindatul este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri din perioada sărbătorilor de iarnă. Ascultăm colindele în fiecare an, cântate de Crăciun, și de fiecare dată ne încântă și ne umplu inimile de bucurie și speranță.
Pe 11.12.2019, Primăria Municipiului Alexandria a organizat festivalul anual al colindelor la care au participat elevii școlilor din Municipiul Alexandria. Festivalul promovează obiceiurile si traditiile de iarnă autentice românești si costumul popular traditional astfel încât acestea să se păstreze și să fie valorificate .
Elevii Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu din Alexandria au fost prezenti și în acest an sub îndrumarea cadrelor didactice ale școlii, obținând locul I la categoria claselor I-IV și locul III la categoria claselor V-VIII.
Felicitari colegilor noștri și cadrelor didactice, care au făcut ca școala noastră să strălucească în bradul de Crăciun!
Draghici Octavian Gabriel -VI B